Aproape totul e ok

e poate cel mai bun titlu de roman autohton din ultimii ani. Din fericire nici restul nu se lasă mai prejos: merită să citiți acest roman care sper să-l aducă pe Francisc Baja în prim-planul prozei contemporane. Volumul de față e doar prima parte a unei trilogii recompunând – din frânturi fulgurații și voci cu ecouri din Băieții din strada Pál sau Regele alb – copilăria micului J.

pe „trei sferturi ungur” în Mănășturul anilor ’80 cu splendida sa abjecție: familii meschine și obosite sfârșind aproape inevitabil în divorț blocuri-turn invadate de igrasie și gândaci licee industriale și cinematografe de beton pădurea aproape dar niciodată străbătută Hanul Colina la care copiii fac troc cu cicliștii din Turul României dând orice găsesc la schimb pe-o ciocolată ungurească Africana. Laconic sardonic stoic mizantrop apatic crud și sincer J. e un Holden Caulfield ajuns la patruzeci de ani îmbrăcat în zale făcute dintr-un milion de OK-uri.

Rareș Moldovan