Arhetipurile şi inconştientul colectiv - Opere Complete, vol. 9/1 - C.G. Jung

La început, conceptul de inconştient s-a mărginit la desemnarea conţinuturilor refulate sau uitate. Pentru Freud, inconştientul, deşi apare deja – cel puţin metaforic – ca subiect activ, nu este în esenţă nimic altceva decât sediul acestor conţinuturi uitate şi refulate şi are doar datorită acestui fapt o importanţă practică. Prin urmare, conform acestei viziuni, inconştientul are o natură exclusiv personală, deşi pe de altă parte chiar Freud a sesizat că modul de gândire al inconştientului este arhaico-mitologic.

Fără îndoială, un strat oarecum superficial al inconştientului este personal. Îl numim. Acesta se sprijină însă pe un strat mai adânc, care nu mai provine din experienţa personală, ci este înnăscut.

Stratul acesta mai adânc constituie aşa-numitul. M-am oprit la expresia „colectiv" întrucât acest inconştient nu este individual, ci universal, adică, în opoziţie cu psihismul individual, cuprinde cum grano salis conţinuturi şi comportamente care sunt aceleaşi la toţi indivizii, indiferent de locul naşterii. Acelaşi la toţi oamenii, el formează baza psihică de natură suprapersonală, prezentă în fiecare.

*** * Prezenta ediţie a volumului intitulat , apărut iniţial ca volumul întâi al seriei de , revine la numerotarea ediţiei originale, respectiv 9/1. Cele două ediţii sunt identice în ce priveşte conţinutul. Aidoma oricărui arhetip, şi cel al mamei are o varietate aproape nelimitată de aspecte.

Menţionez numai câteva forme mai tipice: mama şi bunica personală; mama vitregă şi mama soacră, orice femeie cu care există o relaţie, cum ar fi doica sau bona, o strămoaşă îndepărtată şi Femeia Albă, într-un sens superior, figurat, zeiţa, în mod special Maica Domnului, fecioara (ca mamă întinerită, de exemplu Demeter şi Kore), Sophia (ca mamă care e şi iubită, eventual şi tipul Cybele-Attis sau ca fiică [mamă întinerită] care e şi iubită; ţinta dorinţei de mântuire (paradis, împărăţia Domnului, Ierusalimul ceresc); în sens mai larg Biserica, universitatea, oraşul, ţara, cerul, pământul, pădurea, marea şi apele stătătoare; materia, lumea de jos şi luna; în sens mai restrâns, ca lăcaş al naşterii şi procreării, ogorul, grădina, stânca, peştera, pomul, izvorul, fântâna adâncă, cristelniţa, floarea ca recipient (trandafir şi lotus); ca cerc magic (mandala ca ) sau cornul abundenţei; în sensul cel mai restrâns uterul, orice formă găurită (de pildă piuliţa); ; cuptorul, oala de gătit; ca animal, vaca, iepurele şi, în general, animalele care ajută. Toate aceste simboluri pot să aibă un sens pozitiv, favorabil sau unul negativ, nefast. Cuvântul sanscrit înseamnă „cerc" în sens general.

În domeniul practicilor religioase şi în psihologie, el denumeşte imagini circulare, care sunt desenate, pictate, modelate plastic sau dansate. Structuri plastice de acest fel găsim mai cu seamă în budismul tibetan, iar ca figuri de dans, întâlnim imagini circulare şi în mânăstirile dervişilor.