Biroul de elucidare a destinelor

Situat în inima Germaniei, International Tracing Service este cel mai mare centru de documentare pe tema persecuțiilor naziste. Tânăra Irène se angajează aici în 1990 și-și descoperă vocația pentru munca de investigator. Meticuloasă și perseverentă, se lasă absorbită de dosare, spre regretul fiului ei, pe care-l crește singură după divorțul de soțul german.

În toamna anului 2016, lui Irène i se încredințează o misiune inedită: restituirea miilor de obiecte pe care le-a primit centrul în păstrare la eliberarea lagărelor. Un pierrot de pânză, un medalion, o batistă brodată... Fiecare obiect, oricât de modest, ascunde o poveste.

Trebuie găsită identitatea proprietarului pentru a li se transmite urmașilor amintirea rudei deportate. Pe măsură ce anchetele înaintează, Irène se lovește de misterele Centrului și de propriul ei trecut. Căutându-i pe dispăruți, dă peste contemporani care o bulversează și-i îndrumă pașii, de la Varșovia până la Paris și Berlin, trecând prin Salonic sau Argentina.

Odată ajunsă la capătul drumului, cum vor primi cei vii aceste obiecte bântuite? Biroul de elucidare a destinelor este firul care unește aceste traiectorii individuale cu memoria colectivă a Europei. O frescă strălucită, de o intensitate emoțională imensă, în care Gaëlle Nohant dă întreaga măsură a talentului său.

„Pe o urzeală documentată impecabil, Gaëlle Nohant a țesut o ficțiune răscolitoare care îl aduce pe cititor până la limita ororii, făcându-l să înainteze pe bâjbâite prin ceața unui trecut tenebros. Cu toate acestea, romanul găsește ieșirea la lumină, redându-ne încrederea în omenia semenilor noștri.” Claire Juillard, L’Obs „Fascinant din punct de vedere istoric; sfâșietor la nivel uman.” Libération „În fiecare dimineață, Irène străbate drumul mărginit de copaci deși. În timp ce traversează opacitatea nocturnă a pădurii, simte că aceasta așterne în ea ceva străvechi care se recreează fără încetare, un praf de fantome și de humus.

Se călăuzește după raza galbenă a farurilor și, treptat, alunecă din tenebre spre lumină. În orășel, obloanele proaspăt vopsite se deschid fără să scârțâie, hornurile fumegă în dimineața cețoasă. Nimic nu iese din comun, nimic nu scapă vigilenței vecinilor.

Irène îl observă pe măcelar, care își ridică grilajul de fier. Când îi adresează un semn prietenesc, el se încruntă, cu privirea înăsprită de suspiciune. Au trecut peste douăzeci și cinci de ani de când s-a mutat aici, dar locuitorii din Bad Arolsen o văd în continuare ca pe o străină.

Franțuzoaica asta care-i judecă bănuitoare. Și care se apucă să răscolească, împreună cu alții de teapa ei, niște povești de demult care ar trebui lăsate în pace. Frânează brusc ca să-i permită unui biciclist să treacă înainte de a intra pe lunga alee șerpuitoare, cu arbori de-o parte și de alta.

În capătul parcului, clădirile moderne adăpostesc zeci de kilometri de arhive și de dosare printre care poți merge ore în șir fără să auzi strigătele, tăcerile pe care le închid între coperți.