Decadente - Daniela Bordei

Indiferent daca ai parcurs mai putin, mai mult sau aproape tot drumul existentei tale, oricand te poti surprinde ajuns la marginea unei prapastii, incapabil sa intelegi cum ai ajuns acolo, daca te-ai tarat sau te-au impins altii, daca te-ai rostogolit dupa o cadere serioasa sau pur si simplu ai pierdut calea. Nimic nu mai conteaza pentru cel care vede doar haul din fata sa, nici iubirea celor dragi, nici trecutul si nici viitorul... nici macar el.

Oricare ar fie ele, dependentele ne arata vulnerabilitatea si disponibilitatea de a accepta calea usoara, evitand lupta cu demonii din noi. Structurata in patru romane distincte, Decadente este o radiografie a tentatiilor tinerilor, intr-o lume erodata de neincredere si prea putin dornica sa intinda mana sa te traga de la marginea prapastiei. Noua carte a Danielei Bordei, atat de inspirat intitulata Decadente, reprezinta o fresca fidela a ratacirilor adolescentine, din pacate atat de des-intalnite astazi in peisajul cotidian, catre colapsul total al personalitatii si esecul absolut pe care ajunge sa le experimenteze o tanara ce la prima vedere pare a avea toate atuurile de care are nevoie cineva la inceput de drum pentru a reusi sa-si construiasca o viata luminoasa.

Dincolo de a fi doar un banal instantaneu al unei parti lugubre a cotidianului, povestea pe care ne-o ofera autoarea surprinde insa prin subtilitatea psihologica a analizei de viata, fiind totodata si o radiografie a unui psihic fragil si vulnerabil, asa cum sunt de regula cele aflate la momentul trairii marilor sperante. Un psihic care se dovedeste de-a dreptul fracturat intre reperele, sentimentele si emotiile unei copilarii idilice, pe de o parte, si traumele si insingurarea unei adolescente care ajunge sa se simta a nimanui si complet abandonata, pe de alta parte. Astfel, cartea ne dezvaluie un cerc vicios ce cuprinde mai multe generatii intr-o desfasurare de lucruri freudiana in care ratacirile si pacatele parintilor se metamorfozeaza mai departe in tristetile, poverile si dramele copiilor, impingandu-i si pe acestia din urma in pacat si greseala si aruncandu-i pe cele mai obscure cai ale vietii.

Ratacirea devine din ce in ce mai debusolanta de la o generatie la alta, sub inertia caruselului unui „firesc” social tot mai degenerat organic, artificial si vicios, care ajunge sa descompuna piesa cu piesa in vartejul creat tot ceea ce ar fi trebuit sa fie spatiul spiritual al familiei. Un spatiu care degenereaza astfel intr-o forma lipsita de continut, de tot ce inseamna emotie, sentiment, traire comuna si impartasita cu ceilalti, devenind cenusa si ruina sufleteasca, un amalgam de relatii formale, obligatii si reflexe cotidiene ce creeaza iluzia bunastarii intr-o patetica si lipsita de perspectiva incercare de a acoperi cu ipocrizie decaderea morala a ceea ce ar fi trebuit sa fie o familie in adevaratul sens al cuvantului.