Lacrimi ce vindeca - Antinana Mizu Bugnar

De ce accepta fara nicio reticenta, sa traiasca viata, de parca ar fi jucat intr-o tragedie? De ce se complacea sa simta noroiul atingandu-i uracios gatul ei subtine, ca de lebada Isi aprinse cu greutate o tigara si trase cu nesat din ea. Fumul acru, urca spre tavan ca un sarpe cenusiu.

Ce voia de fapt? Sa fie fericita intr-o lume ce scartaia din toate incheieturile? n Cand fusese ea fericita?

Se gandi, mijind ochii, pana devenira doua crapaturi cafenii. Zambi subtil. Da, fericita atunci cand degetele ei dansau pe clapele pianului vechi de-o vesnicie.

n II mostenise de la mama sa, iubita sa mama, ce murise in urma cu trei ani dintr-un atac de cord. n Femeia fuma tigara si o strivi in scrumiera scumpa. Privirea cuprinse intreaga incapere, de parca ar fi vrut sa gaseasca singura chichita spre salvare.

Ofta zgomotos. n n Traia intr-un adevarat palat. Camera pe care-o contempla acum, era invaluita in bogatie si mister.

De ce mister? n Aici se roteau clipele in vazduh, se rostogoleau una peste alta, aici ea se alia cu tacerea, cu suferinta, cu nelinistile tumultuoase, ce-i marcau viata. n n Dadu din cap, sceptica.

Era o nemernica. lubirea pentru el o transformase intr-o relicva umana, cu multe pacate, ce colcaiau ca serpii cei veninosi in sufletul ei. n El, barbatul frumos, tandru, ce-i distruse globul de cristal in care ea singura se avantase.

n n Siguranta ii dadea aripi si zambetul ii inflorea tacticos pe buze. Avea aripile unei pasari ce-si lua zborul spre inalt, dar ramanea inchisa totusi in globul de cristal. n Da, stia, era un paradox in care se zvarcotise ani in sir.