Rascoala - Liviu Rebreanu

Răscoala de Liviu Rebreanu este una dintre capodoperele literaturii române interbelice sau, citându-l pe Eugen Ionescu „de departe cel mai bun roman românesc” (Nu, 1934). Printre calitățile care l-au convins pe dramaturgul de prim rang al secolului XX să-i acorde operei lui Rebreanu o asemenea onoare se numără: „accelerația în progresie geometrică a acțiunii“, „marile linii, marile mișcări, marile forțe“ și impresia pe care o lasă cititorului la sfârșit „de furtună, de vuiet asurzitor, urmat de o liniște mortuară“. George Călinescu vedea în Răscoala un „roman al gloatei”, datorită extraordinarului talent al autorului de a reda personajul colectiv - în cazul de față, țăranii dornici de dreptate.

De altfel, măiestria cu care este zugrăvit personajul colectiv din Răscoala reprezintă unul dintre principalele merite ale acestui monument al romanului românesc modern, fiind remarcată de majoritatea criticilor. Astfel, Pompiliu

• Constantinescu constata că: „Nicăieri în proza noastră, nu există o atât de magistrală evocare a psihologiei de masă și un delir colectiv mai adânc și plastic realizat”. Tudor Vianu remarca, în același spirit, că „Țăranii alcătuiesc un singur organism, reacționând sinergetic, ca un polipier gigantic”, în timp ce George Călinescu considera că tocmai în această capacitate de a reda mulțimea ca personaj colectiv constă genialitatea lui
• Rebreanu: „Liviu Rebreanu nu vede individualul, ci numai colectivul... Nicio figură nu se poate memora. Când însă e vorba de țărani, văzuți în masă, lucrurile se schimbă. Scriitorul redevine genial”. Publicat în 1932, Răscoala este un roman social de factură realistă, având ca sursă de inspirație răscoala țărănească din 1907. Constituind una dintre cele mai ample construcții epice din literatura română, romanul reunește o multitudine de personaje și destine, urmărite de un narator omniscient, detașat și obiectiv. Rebreanu reconstruiește cu fidelitate realitatea socială a epocii, conferind autenticitate atât personajelor, cât și limbajului acestora, într-o viziune profund realistă asupra lumii rurale și a conflictelor care o traversează. Alexandru Piru, remarca în cartea sa „Permanențe românești” în ce constă în primul rând meritul acestei creații magistrale: „Acesta este romanul lui Liviu Rebreanu, o ilustrare, în cele mai bune pagini ale lui, a tragicei condiții țărănești în perioada dominației burghezo-moșierești și o condamnare de amploare nemaicunoscută a exploatării și asupririi. Nicio operă a literaturii noastre dintre cele două războaie mondiale nu a pus mai cu putere o problemă socială și nu a tratat-o mai profund, la un nivel artistic similar.” Răscoala este un roman realist, caracterizat printr-o reprezentare dură a realității, care îl apropie de naturalism.