Ultimul nu va stinge lumina

Marina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982 la Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Litere Universitatea din Bucureşti. A început să scrie poezie în 2010-2011 când a obţinut şi primele premii la diverse concursuri şi festivaluri literare din ţară.

Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul… iunie 2015. Reviste în care a publicat poeme: „EgoPhobia” „Boema” „Oglinda Literară” „Litere” „Ziarul de Duminică” (supliment al „Ziarului Financiar”) „Bucovina Literară” „Conta” „Urmuz” „Dunărea de Jos” „Luceafărul” şi altele. O sensibilitate de rană şi o fragilitate de petală constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu îl ascunde (însă doar ca să se vadă) sub un lirism agresiv în compasionalitatea lui.

Vulnerabilitatea susţinută de o imaginaţie cu laser de o extremă promptitudine plastică a concretelor îşi ia curajul înfruntării şi denunţului avântându-se în versuri tăioase abrupte chiar în directeţea lor. Dar adevăratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina îl constituie empatia cu excluşii şi victimele; o empatie care ştie să evite toate clişeele şi capcanele sensibilităţii expuse şi care găseşte calea proaspătă a unei compasiuni ofensive. Al.

Cistelecan