Viata ca un film

Ca și cum n-ar fi avut parte de suficientă confuzie în viața ei, Agnès – scenaristă și regizoare care n-a mai creat nimic de când actorul principal și soțul ei a părăsit-o – primește o veste care îi aruncă în aer echilibrul fragil: mătușa ei a murit. Pare un fapt banal, numai că mătușa ei murise deja cu trei ani înainte. Dacă nu este cumva o greșeală, atunci cine a fost înmormântat sub numele mătușii Colette, unde a fost mătușa în cei trei ani care s-au scurs și mai ales de ce toată această farsă sinistră?

Întoarsă în micul oraș de provincie pentru a-și identifica mătușa decedată și a se ocupa de funeraliile ei, Agnès descoperă pas cu pas atâtea fire care duc la atâtea personaje și atâtea povești, datând din anii războiului și până la prezentul misterios, încât nimic din ce crezuse până atunci despre cei din jur și despre sine nu mai rămâne cum a fost. Copii adoptați, un pian care își regăsește proprietarul, un club de fotbal și o suporteră devotată, un circ, un castel, fotografii, plus o valiză de casete înregistrate și, desigur, un criminal – toate acestea și multe altele sunt piesele unui puzzle pe care Valérie Perrin îl construiește și ni-l dezvăluie, smulgându-ne câte un strigăt de surpriză la fiecare mutare. „Viața ca un film este cartea cea mai ambițioasă, cea mai intimă, cea mai eliberatoare și cea mai importantă a lui Valérie Perrin.” Pierre Vavasseur, Le Parisien „Valérie Perrin s-a impus ca o povestitoare prodigioasă.” Olivia de Lamberterie, Elle „Viața ca un film este o carte palpitantă, surprinzătoare și extrem de reușită.” Le Parisien „– Alo?

– Sărut mâna, doamnă. – Bună ziua. – Sunteți nepoata lui Colette Septembre?

– Da. – Sunt de la jandarmerie. Jandarmeria din Gueugnon.

Sunt căpitanul Cyril Rampin. Vă sun ca să vă dau o veste proastă. – … – Mătușa dumneavoastră a decedat.

– Mătușa mea? – Colette Septembre. Sunt aici împreună cu pompierii.

A fost găsită la numărul 19 de pe rue des Fredins. Se pare că și-a dat sufletul în somn. Îi ducem cadavrul la institutul medico-legal pentru confirmare.

– Mătușa mea Colette e înmormântată de trei ani la cimitirul din Gueugnon. Locuia pe rue Pasteur. – Am cartea de identitate în față, este vorba de Colette Septembre, născută la Curdin în 7 fe bruarie 1946.

În fotografie e mai tânără, dar seamănă. – E cu siguranță o greșeală. După toate pro babilitățile, o persoană cu același nume.

– În portofelul ei e un bilet pe care scrie: «Persoană de contactat în caz de urgență, nepoata mea Agnes, la telefon 01 42 21 77 47». – … – Precizează și că dorește să fie incinerată. Și să odihnească alături de Jean Septembre.

– Jean? – Da. Îl cunoașteți?

– Era tatăl meu. – Fratele mătușii dumneavoastră? – Da.

Dar mătușa mea Colette a murit acum trei ani, v-am spus. – Unde locuiți? – La Paris.

– Mătușa dumneavoastră mai avea și alte rude apropiate? – Eu am rămas… ultima. Sunt singura… Și fiica mea… Dar… – Condoleanțe.